duminică, 29 iulie 2012

"Les amants du Pont Neuf"


O profundă istorie de dragoste este trăită pe unul din cele mai vechi poduri din Paris - Pont Neuf. Drama romantică a celor doi iubiţi Alex - un artist de stradă dependent de alcool şi sedative şi Michele - o pictoriţă care începe treptat să-şi piardă văzul, interpretaţi de Denis Lavant şi Juliette Binoche, ne demonstrează că dragostea este totul. Pe alocuri o dragoste nebună care nu cunoaşte prejudecăţi, în mizerie şi în neputinţă, singurul lucru care contează este să fie împreună. N-o să povestec filmul, vă las să-l vedeţi dacă încă nu aţi facut-o, dar vă asigur că ori de cîte ori o să treceţi pe lîngă Pont Neuf, o să vă aduceţi aminte de această dramă.


sâmbătă, 28 iulie 2012

Să descoperim Moldova - Horodişte

Vrei să evadezi de civilizaţie, să laşi gălăgia de oraş şi treburile deoparte? atunci ia-ţi rucsacul şi porneşte spre Horodişte, un loc minunat pentru a petrece un weekend în sînul naturii. În Republica Moldova sunt mai multe localităţi cu denumirea Horodişte, dar în această postare vă povestesc despre satul Horodişte din raionul Rezina. Pe podişul de la Horodişte, la est de satul actual,  în trecut se afla o aşezare geto-dacică, conform  unor ipoteze, o cetate dispărută cu mult timp în urmă.


joi, 26 iulie 2012

Sighişoara, festivalul medieval 2011


Sighişoara... un fascinant oraş medieval !    
În fiecare an cetatea Sighişoara găzduieşte unul din principalele festivaluri medievale din România care durează cîteva zile în luna iulie. Eu am fost anul trecut şi a fost foarte frumos. Străzile vechi şi pline de istorie te fac să te rupi de lumea reală şi nimereşti într-o poveste cu cavaleri şi prinţese. Teatru, muzică, dans, expoziţii hand-made, concursuri, spectacole şi concerte  în costumaţii medievale, toate acestea au fost prezente în programul festivalului de dimineaţa pînă seara tîrziu.
Să vedem cum a fost anul trecut...

sâmbătă, 14 iulie 2012

Oceanografic, Valencia

Oceanografic este cel mai mare acvariu din Europa, mîndria Valenciei, aş putea spune, care primeşte zilnic mii de vizitatori. Alcătuit din mai multe clădiri şi tuneluri fiecare reprezintă zone din mediu acvatic: mediterană, mlaştini, zona temperată şi tropicală, oceanele, arctic, antarctic, insule şi marea roşie.
Situat pe o suprafaţă imensă în complexul  Oraşul Artelor şi Ştiinţei, include 45 mii de animale cu peste 500 de specii marine. La fel include şi delfinariul cu 24 milioane de litri de apă şi 10,5 metri adîncime.
Pe teritoriul exisă şi un restaurant subacvatic.
Intrarea este 24,90 EUR pentru adulţi, iar copiii au reducere. Intră pe situl oficial pentru mai multă info.
Şi acum să facem un tur rapid...




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...