sâmbătă, 21 aprilie 2012

City Break Valencian

Valencia se află pe coasta de est a Spaniei, este capitala comunităţii autonome Valencia şi al treilea oraş spaniol ca mărime. Este un oraş istoric, ai ce să vizitezi într-un weekend sau o mini vacanţă. Eu am împărţit vizitarea oraşului în două părţi. În prima parte am vizitat oraşul vechi, clădirile istorice, am inspirat aerul de mare valencian cu o cultură bogată în tradiţii specifice locului, iar a doua zi am dedicat-o în totalitate oraşului valencian contemporan şi am vizitat aşa numitul Oraş al artelor şi Ştiinţei (Ciudad de las Artes y las Ciencias), despre care vă povestesc într-o altă postare.

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Boemul Montmartre


Cu siguranţă unul din locurile mele preferate din Paris este Montmartre. E exact aşa cum îţi imaginezi Parisul cînd încă nu l-ai văzut, străduţe înguste, cafenele, are un aer mai special, artistic... poate din cauza că anume aici pe parcursul timpului au locuit  importanţi artişti cunocuţi în toată lumea ( Dalida, Picasso, Dali, Utrillo...).
Pînă în 1860 cînd a fost anexat Parisului, Montmartre a fost un sat micuţ la doar cîţiva km de Paris,  loc cunoscut pentru morile de vînt, dintre care una din cele mai vechi Moulain de la Galette care s-a păstrat şi pînă astăzi, fiind transformată în monument şi restaurant. O găseşti la intersecţia rue Girardon cu rue Lepic.
Aşezat pe o colină, Montmartre este vizibil din mai multe puncte din Paris, iar parizienii îl mai numesc şi "La Butte".
În continuare cîteva puncte de reper pentru o excursie inedită prin Montmartre... fii pe fază şi notează :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...