vineri, 30 decembrie 2011

Istanbul - oraşul pe două continente. partea II

Ziua 3

Odihniţi după excursia din ziua precedentă, în ziua 3 am hotărît să mergem într-o mică croazieră pe Bosfor. Plimbările pe Strîmtoarea Bosfor pot dura de la 30 de min pînă la 3-4 ore sau chiar mai mult. Se recomandă chiar şi celor care au rău de mare...  se merită  :)
Strîmtoarea Bosfor este o fîşie de apă care separă Europa de Asia şi face legătura între Marea Neagră şi Marea Marmara, fiind cea mai îngustă strîmtoare navigabilă. La ţărmurile strîmtorii vezi case turceşti din lemn şi grădini, palate, ruine antice, sate tradiţionale.







După o plimbare relaxantă cu vaporaşul urmează o nouă plimbare la pas :) şi ajungem în piaţa Taksim de această dată, inima Istanbulului modern. Regiune cunoscută de turişti pentru numeroasele magazine, restaurante, terase şi hoteluri de prima clasă (Hilton, Ritz-Carlton, Sheraton). Tot aici se află monumentul Independenţei.

Monumentul Independenţei din Piaţa Taksim

Din piaţa Taksim ne îndreptăm spre strada Istiklal (Istiklal Caddesi), cea mai vestită şi cea mai aglomerată stradă din Istanbul cu o lungime de aprox 3 km. Aici găseşti magazine de brand, librării, cafenele, galerii de artă, patiserii. Vezi vînzători de îngheţată Dondurma,care te ademenesc cu spectacole hazlii, nu poţi să treci pe alături fără să cumperi una, două, trei... :)  şi e şi foarte gustoasă.

Strada Isticlal . Tramvaiul Nostalgic

Şi tot aici poţi să te plimbi cu tramvaiul istoric (unul
din cele mai vechi din Europa). Mai este numit şi
"tramvaiul nostalgic", care circulă pe o distanţă de 1,64 km şi leaga piaţa Taksim de piaţa Tunel.
Abia dacă mai puteam rezista mirosurilor.. de ciocolată, scorţişoară, fistic, miere sau vanilie care veneau dinspre vitrinile patiseriilor pline de prăjituri şi baclavale turceşti.
Nu poţi să pleci din Istanbul pînă nu guşti o baclava turcească autentică, este foarte gustoasă şi se topeşte în gură :)
baclava turcească


Ziua 4

În cea de a 4-a zi am mers să vizităm Marele Bazar (Grand Bazaar), şi bine ca doar l-am vizitat, şi bine ca am fost în ultima noastră zi de şedere la Istanbul ...că dacă mergeam din prima zi, nu mai ajungeam să vedem si restul atracţiilor :) Turcii, fiind negustori de cînd e lumea, te zăpăcesc într-atît încît niciodată nu ieşi cu traista goală şi te fac să cumperi chiar şi lucruri care poate nici nu aveai nevoie :) Aşa am ieşit şi noi cu cîteva suveniruri de acolo, după ce ne-am încercat măiestria de negociere.
Este nevoie şi aici de cîteva ore bune să-l vizitezi, avînd în jur de 4000 de magazine aranjate într-un labirint cu 60 de străzi. Datează din sec XV şi este cel mai mare şi cel mai vechi bazar acoperit din lume.

Grand Bazaar

Apoi pe o străduţă îngustă am mers pînă la bazarul de mirodenii (Egyptian Bazaar). Pe măsură ce te apropii  începi să simţi aroma diferitor condimente, iar înăuntru vezi mormane de sofran, ardei iute, fructe uscate, mii de feluri de ceai şi o multitudine de remedii afrodisiace. Nu poţi să treci pe alături nici pe lîngă kilogramele de rahat turcesc "Turkish Delight", aici găseşti rahat de care vrei :) cu alune de pădure sau fistic, cu rodii sau kiwi, cu miere şi lapte, cu susan... nu te poţi desprinde de tarabele pline vîrf.


Bazarul Egiptean de mirodenii

În a doua jumătate a zilei am luat feribotul şi am ajuns în partea asiatică a oraşului în regiunea Uskudar. O călătorie cu feribotul este 1,5 YTL.  De aici ai o privelişte extraordinară asupra Istanbulului, poţi să admiri palatul Topkapi, Turnul Galata, podul peste Bosfor, vapoarele de croazieră care staţionează. La fel poţi vizita alte moschei din regiune sau să te plimbi pe faleză.

Uskudar

În apropierea coastei asiatice este o insuliţă cu un turn - Turnul lui Leandru, folosit pe post de far, iar  în prezent este şi un restaurant acolo. După una din legende în turn ar fi fost ţinută o fată care pe timp de noapte lumina cu un felinar calea iubitului său pe nume Leandros. Acesta s-ar fi înecat în apele mării din cauza unei furtuni care a stins felinarul şi tînărul nu a mai văzut calea spre turn. După o altă legendă vine numele de Kiz Kulesi, adică Turnul fecioarei. După această legendă, un sultan şi-a închis fiica în turn ca să-i salveze viaţa de la muşcătura unui şarpe, moarte prezisă de un profet. Dar totuşi aceasta a fost muşcată de şarpe atunci cînd tatăl său i-a trimis un coş cu fructe de ziua ei, şarpele ascunzîndu-se în coş.

Turnul Kiz Kulesi

Tot pe coasta asiatică se adună multă lume şi aşteaptă apusul. 





Şi aşa am încheiat călătoria noastră la Istanbul cu un apus frumos de soare. Este un oraş care merită vizitat, iar Napoleon Bonaparte zise "Dacă pămîntul ar fi un singur stat, Istanbul ar fi capitala acestuia".






2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...