marți, 15 octombrie 2013

Experienţa londoneză. Partea I





"When a man is tired of London, he is tired of life"    Samuel Johnson









Să vă povestesc din experienţa mea londoneză...

Dar pentru început puţină istorie. Londra, aşa cum o vedem azi, a trecut prin multe încercări ale timpului. La început o aşezare celtică care a trecut prin numeroase cuceriri şi pe care romanii au denumit-o Londinium. A trecut prin boli grele ca ciuma, printr-un incendiu devastator în 1666, prin bombardamentele din al doilea război mondial ce a dus la schimbări majore în arhitectura oraşului. Majoritatea clădirilor fiind relativ noi construite după 1950. Cu toate acestea, Londra îşi menţine şi azi din izul istoric prin numeroasele monumente care s-au păstrat.

Grandioasa Regalitate Majestatea Sa LONDRA, ne aşteaptă !


Unul din cele mai bune sfaturi pe care l-am primit cînd am ajuns a fost "don't forget to look right", şi de fiecare dată cînd ieşeam din casă îmi tot repetam "do not forget, do not forget to look right". Chiar şi aşa, tot era să mă ia pe sus de vre-o două ori autobusele alea  roşii, mari şi frumoase :) cred că-ţi trebuie ceva mai mult timp să te obişnuieşti cu asta :D    


Da, da uite astea...



De cum am ajuns în aeroport (Gatwick) am avut un welcome tipic londonez, vremea de afară şi-a manifestat ospitalitatea şi m-a întîlnit nimeni alta decît alteţa sa the Queen  :)



Spre surprinderea mea în urmatoarele zile am avut parte de cea mai frumoasă vreme pentru sfîrşit de august. Era cald şi soare, perfect pentru plimbări.



Din Gatwick am luat trenul (10 lire) pînă la London Bridge şi am mers cam 45 de minute.



Pentru deplasare prin Londra mi-am luat un Oyster card, care pare a fi cel mai folosit atît de londonezi cît şi de turişti, fiind şi cea mai ieftină variantă. Astfel, de exemplu pentru o călătorie cu metroul un single ticket te costă 4,5 lire pe cînd cu Oysterul e 2,10 . Poţi folosi acest card pentru călătoriile cu autobusul, metroul (the tube) sau chiar pentru plimbările cu vaporaşele pe Tamisa - o experienţă care chiar merită. Oyster cardul îl ei din orice staţie de metrou, cu ideea că-ţi pui pe card atîţia bani cît vrei să foloseşti pentru transport, cu un depozit de 5 lire. Depozitul este rambursabil cînd întorci cardul, deci nu trebuie să-l pierzi. Eu, însă, am avut altă istorie. La întoarcerea cardului aveam mai mult de 10 lire în cont şi nenea de la ghişeu nu putea să-mi întoarcă banii pentru că sistemul nu-i permitea să dea mai mult decît acei 5 lire depozitaţi. Şi aşa am rămas cu Oyster cardul la mine, pe care îl voi folosi data viitoare, deci e de bine :)


Din prima zi cînd am ajuns am hotărît să nu stăm în casă chiar dacă vremea de afară nu era una tocmai bună de plimbat. Şi am ieşit la o scurtă plimbare prin regiune (de cazare nu am menţionat pentru că am stat la prietena mea, care locuieşte la Londra de ceva timp, şi aşa am avut mare noroc cu cazarea; se ştie că Londra este un oraş foarte scump).Ne-am plimbat prin St.Katharine Docks, o regiune pe malul Tamisei cu mici porturi pentru bărci şi yachturi, şi care de altfel e doar la 5 minute de mers la pas pînă la Tower Bridge. O frumuseţe aparte au portuleţele astea, casele de pe mal din cărămidă iţi atrag atenţia imediat şi te duce la un singur gînd - da, aici aş vrea să am o casă :)












În urmatoarea zi ne-am plimbat prin Covent Garden, Trafalgar Square, cartierul chinezesc, Oxford şi Regent street unde se face shopping la cele mai luxoase magazine. Am avut o zi obişnuită de weekend londonez cînd lumea iese la o terasă sau se plimbă prin Soho.












Vedere spre City of London - principalul centru financiar bancar al Regatului Unit.


În ziua trei am vizitat Notting Hill, un cartier tipic londonez cu un aer aparte, mai liniştit, fiind îndrăgit în special de producătorii de filme. Cu această ocazie am nimerit şi la un carnaval care se organizează în fiecare an - The Notting Hill Carnival.









Continuare...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...