joi, 23 august 2012

Plimbare prin Szentendre


Szentendre sau Sf.Andrei este un orăşel situat pe malul Dunării nu departe de Budapesta, la aprox 20 km. A fost întemeiat de către refugiaţii sîrbi care putînd să-şi păstreze religia ortodoxă a devenit centrul sîrbilor din Ungaria. Sîrbii au avut influenţă mare şi în arhitectura oraşului construind case şi biserici sîrbeşti.


Cum ajungi?
Din Budapesta ai mai multe posibilităţi:
1. cu trenul suburban HEV din staţia Batthyany care circulă destul de des şi face 40 de minute
2. cu vaporul pe Dunăre
3. cu atobuzul din staţia Ujpest-Varoskapu ajungi în 25-30 de minute
4. cu transport personal (maşina sau bicicleta, de ce nu)




Aici găseşti tot ce e nevoie pentru a petrece timpul frumos. Poţi să faci o plimbare relaxantă pe malul Dunării sau să mergi pe străduţele înguste unde gaseşti magazine şi tarabe cu tot ce vrei. Suveniruri, obiecte meşteşugăreşti din lemn sau ceramică, jucării şi bijuterii hand-made, haine populare. Toate astea le întîlneşti pe strada principală pe care te plimbi, preţurile fiind mai mici decît în Budapesta, deci poţi face şi shopping.




Boia de ardei sau paprica ungurească o găseşti la fiecare colţ în orice formă, praf sau uscată, este des întîlnită în mîncărurile ungureşti.







Fabrica de Indigo care datează din 1878 a familiei Kovacs, unde şi pînă în prezent sunt create faimoasele  ţesături albastre printr-o metodă specială de colorare cu folosirea blocurilor de lemn pentru imprimarea diferitor motive.

Ce mai poţi face?
Vizitează galeriile şi muzeele. Szentendre este cunoscut şi ca orăşel artistic. Nu rata muzeul satului cu arhitectura rurală specifică unor regiuni din Ungaria, colecţia sculpturilor din ceramică a vestitei Margit Kovacs, cunoscutul muzeu de marţipan,  magazinul-muzeu cu jucării de Crăciun, da da e deschis chiar şi vara :)  precum şi alte galerii de artă.

muzeul de Crăciun


Biserica Bunavestire din piaţa Fo Ter

În piaţa Fo Ter a fost ridicată o cruce în semn de recunoştinţă că ciuma nu a lovit orăşelul Szentendre în perioada cînd Europa era bîntuită de această suferinţă.



 Primăria Szentendre




După plimbare poţi lua masa la unul din restaurantele din preajmă. Din deliciile ungureşti recomand gulaşul din carne de cerb sau căprioară. Gustă şi vinul unguresc Tokai sau o palincă ungurească :)





Şi ca să recapitulăm... ce  facem în Szentendre?
plimbare şi iar plimbare, arhitectură frumoasa, muzee şi shopping...

Dunărea

6 comentarii:

  1. dragut!
    Mai ales ferestrele pline cu de toate!
    Ar trebui preluata ideea si in Romania :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si mie mi-au placut ferestrele cu bunatati, nici la noi in R.Moldova nu vezi asa ceva :) Si mi-au placut si acoperisurile cu ochi care mi-au adus aminte de Sibiu :) Foarte frumos

      Ștergere
  2. Cat de frumos este! Casele acelea colorate, pietele, magazinele..tot! Nu stiam de acest oras.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si pentru mine a fost o descoperire si acum ca l-am vizitat il recomand tuturor! Deci sper sa citesc curind si impresiile tale despre el ;)

      Ștergere
  3. Un oras foarte frumos si dragut, care stie cum sa-si astepte oaspetii, astfel de modele de primire a turistilor ar trebui de implementat si la noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Total de acord ! mai ales ca avem cu ce...

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...