luni, 19 august 2013

Să descoperim Moldova - Soroca





Ultima dată la Soroca am fost prin iulie 2011. Am strîns gaşca, am sărit prin maşini şi am pornit să descoperim o parte din nordul Moldovei :)

În excursia de o zi am reuşit să vedem Lumînarea Recunoştinţei, Mănăstirea Cosăuţi şi Cetatea.

Distanţa rutieră Chişinău - Soroca este de 155 km şi le parcurgi aproximativ în 2 ore cu maşina.
Mai în glumă mai în serios, google ne-a dat şi o altă variantă, în caz că vrem să mergem la Soroca de peste ocean în Brazilia :)) (am făcut şi un print screen pentru viitoarea călătorie).


La marginea Sorocii, am vizitat monumentul Lumînarea Recunoştinţei, ridicat în 2004 şi consacrat tuturor monumentelor distruse ale culturii moldoveneşti. Urcînd cele 600 de trepte spre monument, care este de fapt o capelă în formă de lumînare, se deschid în cale privelişti extraordinare asupra codrilor şi batrînului Nistru.








Cel de-al doilea popas a fost Cetatea.
Din august 2013, Cetatea Soroca a intrat în renovare şi este închisă pentru vizitatori pînă în 2014 luna mai. Astfel, zidurile cetăţii urmînd a fi restaurate încît să arate la fel ca în evul mediu cînd a fost intemeiată de Ştefan cel Mare, în 1499.
Să vedem pozele făcute pînă la renovare, iar în 2014 vom reveni să vedem noul aspect :)










Şi cel de-al treilea popas - Mănăstirea Cosăuţi, la nord de Soroca la aproximativ 5 km de satul Cosăuţi. Este o mănăstire de călugări cu hramul Naşterea Maicii Domnului.









Cam asta reuşeşti să vizitezi într-o zi prin zona Sorocii. Ce nu am reuşit să vedem a fost dealul ţiganilor din or.Soroca, care din cîte am înţeles se merită...  Deci, a rămas pentru data viitoare  :)



xoxo Dia



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...